Povestea Viteazul Codrut

A fost odata de mult, cand purecul tragea la plug si umbla potcovit cu potcoave de aur, un imparat si o imparateasa. Imparatia lor se intindea peste tinuturile plugarilor, ale padurenilor, ale mocanilor, ale piticilor si a broastelor testoase.

Imparatul Barba Albastra si sotia sa Mar Copt isi doreau tare mult un copil. dadura sfoara in tara despre dorinta lor. Un batran din tinuturile padurenilor aduse la palat un boboc de floare si zise imparatesei: - Acest boboc de floare, este floarea dragostei. Am cules-o de pe stancile muntilor. Pune-ti acest boboc de floare langa patul inaltimii voastre si cand bobocul se va deschide veti avea un fiu. Si asa se intampla si imparateasa nascu un baiat cu parul negru ca pana corbului si ochi albastrii ca cerul senin pe care l-au numit Codrut.

Anii treceau si copilul crestea intr-o zi cati cat intr-o luna, deveni un voinic zdravan, istet, harnic, viteaz si neinfricat. Dar, iata ca asupra imparatiei se abatu o mare nenorocire. La marginea de rasarit a imparatiei, unde se intindea marea cea mare, aparuse din strafundurile ei o fiara care, cu suflarea ei rece ingheta totul in cale. Tinutul plugarilor si al padurenilor era acoperit cu un strat gros de zapada. Mocanii plecau in spatele muntilor pentru a-si feri turmele de suflarea cea rece pe care au numit-o Crivat adica strigatul rece al fiarei. Imparatul trimise armata sa omoare fiara, dar soldatii fura neputinciosi transformati in sloiuri de gheata si murira degerati. Intr-o zi veni la palat un batran mocan ce cobora din tara de Piatra de dincolo de munti si spuse imparatului: - Fiara asta nu poate fi infranta decat de Codrut cu puterea ochilor sai si cu ajutorul cerbului fermecat. - Dar unde poate fi gasit cerbul fermecat? intreba Codrut care era de fata.

- Mergi in tinutul Piticilor Verzi si ei iti vor spune caci numai ei stiu. Codrut se pregati de drum. incalta cizmele din piele de caprioara, isi puse la brau palosul bunicului sau, lua traista cu merinde, incaleca pe calul sau sur si pomi catre Soare Rasare. De cum iesi pe poarta palatului simti racoarea vantului cel rece, suflarea fiarei ce venea dinspre rasarit. Cojocul sau din blana de urs si caciula sa tuguiata din piele de oaie il ferea insa de frig. Merse ce merse pe drumul troienit de zapada si cand se apropie de dealurile acoperite de paduri intinse la hotarul tinutului Padurenilor, langa un fag batran, gasi o pasare aproape moarta de frig. O lua si o vari in san sub cojocul sau de blana si porni mai departe. Mergand el asa la drum, auzi deodata pasarea vorbind: Om bun multumesc mult ca m-ai salvat Viata. Cand ajungi in padurea cea deasa, rogu-te da-mi drumul. Cand Codrut ajunse in padurea cea deasa scoase pasarea din san si o puse in podul palmei, asteptand sa-si ia zborul. Pasarea grai atunci:

- Smulge o pana din coada mea si cand vei avea nevoie flutura pana si voi fi la tine cu tot neamul meu, caci eu sunt regina pasarilor si te voi ajuta asa cum m-ai ajutat si tu. Codrut facu precum ii spuse regina pasarilor si cand pasarea isi lua zborul puse pana in buzunarul cojocului si porni mai departe. Pe drum, intr-o poiana dadu peste o coliba. Descaleca, priponi calul de un ciot si asezandu-se sa se odihneasca, auzi un geamat slab ce venea din coliba. Se duse la ea, impinse usurel usa si intra inauntru. Acolo, pe un pat de lemn zacea o batrana, acoperita cu o cerga, cu glasul stins, care-l ruga: - De esti om bun adu niste vreascuri si fa focul in vatra caci frigul ma doboara. Codrut dadu fuga in padure, aduse un brat de vreascuri si facu focul in vatra. Mai tarziu cand camera se incalzi destul de bine batrana cobori din pat si zise flacaului:

- Puterile m-au lasat si frigul acesta m-a prins fara lemne. Omatul e mare si nu mai pot merge dupa vreascuri in padure. Codrut lua o secure, se duse in padure, dobori cativa arbori, ii trase cu calul sau in batatura colibei, le sparse si le facu gramada langa coliba. Batrana pregati o supa calda cu crumpene si pregati de culcare lui Codrut in camera de oaspeti dimineata, Codrut se duse din nou in padure, mai aduse niste copaci, ii taie si aseza lemnele langa coliba. Se duse apoi la izvor, il curata de gheturi si deschise prin zapada o poteca de la aceasta la coliba. Isi hrani calul cu ovaz si se pregati de drum. - Ai grija, padurea e mare, in padure sunt fiare salbatice si ielele padurii cutreiera noaptea desisurile. Ia aceasta nuca si la primejdie sparge-o.

E o nuca fermecata, mi-a dat-o un batran om al padurii. Poate iti va fi de folos la nevoie. Codrut saruta mana batranei, ii multumi si urcandu-se in sa porni la drum. Merse ce merse si se afunda tot mai mult in padurea ce devenea tot mai intunecoasa. Mergand asa pe cararile padurii, il prinse noaptea. Lega calul de un cleant, cauta un copac cu scorbura si se vara in ea sa adoarma. Codrut cauta un copac cu o scorbura si se vari in ea sa doarma. Nu apuca sa atipeasca ca o haita de rupi incepu sa-i dea tarcoale. Iesi repede afara, trase palosul si pali pe primul lup care se apropie, dar haita era mare. Atunci Codrut se gandi ca nu-i va putea face fata.

Scoase nuca primita de la batrana si o sparse. Se facu atunci un cerc de lumina in jurul locului unde adasta cu calul sau. Lupii speriati de lumina o rupsera la fuga. Codrut se cuca in scorbura copacului si adormi linistit aparat de cercul de lumina care persista pana la ziua. La rasaritul soarelui fu trezit de nechezatul calului care se bucura ca lumina soarelui lua locul intunericului noptii. Codrut incaleca si porni din nou la drum. Pe la pranz zari intr-o poiana la marginea unei ape o casa de gospodar, om al tinutului padurenilor. Acesta il primi cu bucurie si il intreba, de cum trecu pragul casei sale:

- Incotro printe o apucasi asa cu noaptea in cap. Codrut ii povesti despre venirea batranului la curtea imparateasca si rostul calatoriei sale.
- Apoi, domnule draga, spuse padureanul, se vede treaba ca ne cunoscand tainele padurii ai cam gresit drumul urcand spre soare apune si nu spre soare rasare. Trebuie sa urci spre tara de piatra unde se gaseste tinutul mocanilor. Dar nu-i bai printe, mane dimineata o sa-ti dau o calauza sa te insoteasca pe drumul cel bun. Padureanul il ospata cu supa de cocos de munte si friptura de caprioara. Il gazdui peste noapte si a doua zi ii spuse: - Sunt multe primejdii in padure, trebuie sa ocolesti poiana ielelor, barlogul ursilor si Valea Lupilor. Fiul meu Patrut te va calauzi sa ajungi in Valea Cerbilor, unde drumul este sigur si urca spre tinuturile mocanilor. Codrut multumi si incalecand calul sau sur fu gata de precare. Padureanul ii dadu in dar o ghioaga din lemn tare de corn, ghintuita cu cuie, sa-i fie de folos in lupta cu fiarele. Porni la drum in trap marunt, urmandu-l pe Patrut care calarea inainte pe un cal marunt de munte.

Trecuse de amiaza cand au ajuns in Valea Cerbilor. Codrut multumi calauzei sale si dupa ce se despartira, o lua in sus catre poienile mocanilor. Cand tocmai se ingana ziua cu noaptea, iesind din padure, la adapostul unor stanci, descoperi o stana de oi. Fu primit cu bucurie si ospatat cu branza si lapte proaspat, cas si urda cu mamaliga calda. Seara in jurul focului se stransera mocanii sa asculte ce le povesti printul, care le explica ce motiv il adusese pe aceste meleaguri si cum strabatu tinutul padurenilor.

Baciul cel batran, cand Codrut termina de povestit spuse: - Si noi am simtit suflarea rece a fiarei, de aceea ne-am retras aici in tara de piatra, la adapostul stancilor, unde frigul nu este asa puternic, dar iarba e putina si oile nu prea sunt hranite. Trebuie sa ucizi aceasta fiara. Ramase peste noapte la stana mocanilor. A doua zi baciul cel batran ii inmana un fluier si-i spuse:
- Acest fluier este pastrat de noi din mosi stramosi, el te apara de farmece si poate dezlega farmece. Ia-l cu dumneata printe ca poate iti va fi de folos. Ca sa ajungi in tinutul piticilor verzi, apuca pe cararea aceea care incepe de sub stanca dinspre rasarit, la scurt timp vei intalni o apa calda. Mergi pe firul apei si vei ajunge in defileul dragonului. Acolo locuiesc piticii verzi. Codrut multumi, isi lua ramas bun de la mocani si porni mai departe. Ajunse la apa cea calda si porni in sus intrand in defileul dragonului. O groaza de pitici verzi roiau in jurul lui, tinandu-se insa la distanta descaleca, priponi calul de un pin scund, se aseza pe o buturuga pe matul apei si scotandu-si cateva merinde din torba, incepu sa manance privind cu blandete la pitici 0bserva ca piticii locuiau de o parte si de alta a raului, in grote sapate in stancile de calcar ce strajuiau defileul.

Vazand ca au de-a face cu un om pasnic, un pitic batran cu barba pana in pamant, cu pielea verde, imbracat cu o haina rosie, pe cap avand o scufie la el de rosie, se apropie de Codrut si grai:
- Ce vant te aduce pe la noi Voinicule? - Sunt in cautarea cerbului fermecat raspunse Codrut. - Da ce treaba ai cu el? il intreba piticul. Atunci Codrut povesti piticilor despre fiara ce aparuse la marginea de rasarit a imparatiei.
- Da, zise piticul, am aflat despre aceasta nenorocire ce pe noi ne-a ocolit datorita raului cald si a defileului adanc. Te vom ajuta sa-l gasesti, caci noi stim unde se afla, dar avem si noi nevoie de ajutorul tau. Cu multi ani in urma, prin defileu nu curgeau decat apele adunate de ploi. Intrarea dinspre rasarit era pazita de un dragon. A venit insa piaza rea si dragonul a cazut de pe stanci. In locul in care a murit s-a pornit un izvor de apa calda care iesind din adancuri a format acest rau cald ce strabate azi defileul. Inainte noi puteam sa trecem dintr-o parte in alta. Acum trebuie sa ocolim pe sus pe la izvor sau sa trecem prin apa, riscand a ne ineca. Ajuta-ne sa construim un pod la mijlocul defileului.

- Cu draga inima spuse Codrut. Il poftira intr-o grota mai mare si il asezara la masa. Il ospatara cu fructe de padure, carne de gugustiuc si oua de cata. Apoi ii facura un asternut de frunze si lori. Dimineata cand se scula, Codrut lua calul de capastru si se duse la marginea defileului, taie niste brazi inalti si-i trase cu calul la mijlocul defileului. Cand socoti ca are destul lemn, se facuse deja amiaza. Dadu drumul calului sa pasca si el fu din nou ospatat de pitici. Apoi taie lemnele pe dimensiuni, le sorta si le facu rosturi de imbinare. Cand a doua zi rasarira primele raze are soarelui se apuca sa construiasca podul imbinand cu maiestrie lemnele. La ora pranzului manca in fuga cateva pulpe de mierla si odata cu apusul soarelui podul fu gata. A treia zi se pregati de plecare. Piticul cel batran ii spuse:
- Dincolo de izvorul cald urci stancile galbene si ajungi in Poiana Izvorului Rece, de unde curge spre rasarit, raul repede pe care noi l-am numit Streiul. Mergi pe dreapta Streiului pana ajungi la tinutul broastelor testoase. Trecand dincolo de lacuri vei da de crangul de mesteacan. Acolo vei gasi cerbul fermecat. Ai insa grija sa te feresti de vulturul plesuv ce-si are cuibul pe stancile galbene. Are putere de farmece. Codrut isi lua ramas bun si porni la drum. Trecu de izvorul cald, urca stancile galbene si ajunse fa izvorul rece. Aici, cocotat pe o stanca, un vultur plesuv, care uitandu-se la Codrut zise: - Aici, in tinutul stancilor galbene si a izvorului rece, eu sunt stapan. Pentru ca ai intrat in imparatia mea vei ramane robul meu. Daca nu te vei supune poruncilor mele, te voi transforma intr-un pestisor si te voi arunca in parau.
- Du-te si adu-mi apa intr-un caus de aur. Codrut zise linistit: - De unde sa iau eu caus se aur, ca apa nu mi-e lene sa-ti aduc daca esti asa de insetat de nu vrei sa te deplasezi singur?
- Te priveste zise vulturul. Astept pana ce soarele va fi deasupra capului tau, de nu pestisor vei fi tot restul vieti. Codrut se duse la izvor, scoase fluierul fermecat primit de la mocani si incepu a doini. Cand soarele ajunse deasupra capului, vulturul veni si de sus de pe stanca la poalele careia se afla izvorul zise: - Unde-i causul de aur?
- De unde sa-l iau, zise Codrut, care punand fluierul la gura continua a canta. Atunci vulturul zise:
- Fa-te pestisor! Nemernicule! Vazand vulturul ca vraja nu are efect plesni de ciuda si fulgii i se imprastiara in jur. De atunci stanca ce strajuieste izvorul rece se numeste Stanca Vulturului. Codrut isi puse fluierul la brau, incaleca si pomi la vale. Ajungand la lacuri, in tinutul broastelor, trecu peste gheturi si ajunse la crangul de mesteceni, lega calul de un pom si se aseza pe o buturuga gandind unde poate gasi cerbul. Stand asa el, numai ce simti in spate o rasuflare calda. Codrut se intoarse si vazu in spatele sau, cerbul fermecat care grai:
- Stiu ca ma cauti.
- Da, zise Codrut. Vreau sa ma ajuti sa ucid fiara de la marea cea mare.Te voi ajuta, zise cerbul. Am sa te duc acolo unde traieste fiara si te voi apara de suflarea ei rece. Sa mergem, ca nu trebuie sa ne prinda noaptea. Lasa aici calul liber sa pasca si urca pe spinarea mea. Codrut facu cum i se spuse si cum ai clipi din ochi, cerbul il purta prin inaltul cerului pana la marea cea mare. De cum descaleca cerbul ii spuse:
- Ai grija sa stai tot timpul cu fata la soare. Trebuie sa ucizi fiara si apoi sa o faci bucati, caci daca intunericul noptii o gaseste intreaga ea va invia. Nu apuca cerbul sa-i spuna ce avea de spus, ca insotit de un vuiet napraznic, din apa marii se ridica un animal cu solzi, avand cap si labe puternice, o coada lunga si o coama spinoasa pe spate. Fiara trimise suflarea ei rece asupra lui Codrut, care simti cum sangele ii ingheata in vine de parca cojocul lui devenise un sloi de gheata. Aproape instantaneu din spate simti o boare calda care il readuse la viata. Invarti cu putere ghioaga de corn fi pali fiara drept in crestetul capului. Uluita, fiara ramase o clipa pe loc, cu ochii la Codrut. Acesta privi drept in ochii ei bulbucati si fiara ramase impietrita pentru un timp scurt, in care printul ii reteza capul cu palosul. Cand sangele incepu a tasni, se simti ridicat de cerbul fermecat care-i spuse: - Daca sangele fiarei te atinge vei muri de indata. Fiara cazu la pamant, iar sangele ei negru se scurgea in mare. Curse atat de mult sange, ca apa marii deveni neagra. De atunci apa acestei mari este intunecata si marea se numeste Marea Neagra. Cand cerbul il cobori din nou pe pamant si-l lasa pe loc uscat, ceva mai departe de lesul fiarei, Codrut scoase din buzunarul cojocului pana de la regina pasarilor si o flutura in vant. De indata se ivi regina pasarilor si asezandu-se pe umarul printului il intreba: - Cu ce te pot ajuta? - Vreau ca din fiara sa nu mai ramana decat oasele pana la lasarea nopti, spuse Codrut. Regina pasarilor batu din aripi de cateva ori si un stol de corbi negri, ulii si vulturii se repezira la lesul fiarei si incepura sa ciuguleasca. Cand noaptea incepea sa se lase incet peste intinsul nesfarsit al apelor marii din fiara nu mai ramasera decat oasele, cerbul ii aminti printului ca e timpul sa se intoarca. Si Codrut se trezi din nou in crangul de mesteceni. Cerbul il duse pe Codrut la un rug de mure unde era pregatit un pat de frunze, fan si calul sur al printului care ii astepta. Odata cu moartea fiarei aerul incepuse sa se incalzeasca si zapada disparuse.
- Odihneste-te acum si nimeni nu iti va tulbura odihna, spuse cerbul. De cum rasari soarele, pamantul se incalzi, crangul si ramurile copacilor se imbracara cu frunze. Cand cerbul aparu, Codrut ii spuse:
- Pentru ca m-ai ajutat sa ucid fiara am sa-ti cant din fluier un cantec vesel din tinuturile mere natale. Duse fluierul fermecat la gura si incepu sa cante o "sarba" invatata de la taranii ce veneau la castelul tatalui sau cu diferite treburi. Dar nu apuca sa scoata cateva sunete ca o minune se si intampla. Cerbul fermecat s-a transformat intr-o fata frumoasa, cu parul negru, ochii mari migdalati.
- Cantecul tau din fluier cantat cu dor de casa a rupt vraja ce ma cuprindea de atatia ani. Eu sunt fata de mocan. Am fost furata de iele si dusa la Muma Padurii sa-i fiu sluga. Pentru ca m-am impotrivit m-a transformat in cerb si urmarita de lupi, am ajuns in acest crang unde ei n-au cutezat sa treaca lacurile. Broastele testoase si piticii cei verzi m-au ajutat sa ajung acolo
- Esti asa de frumoasa incat inima mea s-a aprins de dragoste. Vrei sa-mi fi sotie? Zise Codrut in culmea fericirii.
- Da! zise fata, cu draga inima. Esti viteaz, ager si neinfricat. Pe mine ma chiama Mioara caci m-am nascut in tinutul mocanilor, intr-o strunga de oi. Intr-o zi cand pasteam un card de miei la marginea padurii, am vazut in spre mijlocul acesteia o lumina feerica, un dans al flacarilor. Curioasa am plecat intr-acolo. Era o vraja a ielelor care m-au prins. - E timpul sa ne intoarcem acasa, spuse Codrut. O ajuta pe fata sa urce pe calul sau sur, se inalta in sa si pornira la drum. Cand ajunsera la lacuri, acestea erau dezghetate si pe maluri stateau la soare o multime de broaste testoase. De cum se apropiara, una veni inaintea lor si le spuse:
- Iti multumesc voinice ca ai ucis fiara. Asa caldura a venit din nou si a inmuiat gheturile ce ne cuprinsesera sub ele. Pentru asta va vom ajuta sa treceti peste lacuri, dar cu un singur cal nu puteti merge repede. Zicand acestea se dadu peste cap si aparu ca din pamant un cal alb cu saua de aur si frau de matase.
- E darul nostru pentru tine printe si mireasa ta, spuse testoasa. Codrut o ajuta pe Mioara sa incalece calul alb si dupa ce incaleca si el calul sau pornira sa treaca lacurile pe podul facut de broastele testoase cu carapacele for. Ajunsera la paraul rece, urcara sa izvor si trecand stancile galbene, intrara in tara piticilor verzi. Acestia tare se mai bucurara cand aflara ca vraja cerbului a fost rupta de cantecul din fluier al lui Codrut si asa Mioara era din nou libera. Peste noapte piticii verzi ii gazduira oferindu-le si un ospat pe cinste din tot ce aveau ei mai bun. Dimineata, cand totul era pregatit de precare, piticul cel batran ii dadu lui Codrut un clopotel de aur si ii spuse:
- Cand faceti nunta, suna din clopotel si vom veni si noi sa va dam o mana de ajutor. Pornira in galop catre tinutul mocanilor. La stana de sub piatra ramasesera doar batranii care-i primira cu bucurie.
- Ceilalti, spuse unul dintre ei au coborat cu oile la vale, odata ce iarba a reinverzit. Stand ei asa de vorba, Mioara, intreba daca mai stiau ceva de parintii ei. O batrana le spuse ca ei au parasit stana de langa valea cerbilor si au plecat in tinutul padurenilor de unde nu s-au mai intors. Multumira pentru toate si se pregatira din nou de drum. La plecare un batran mocan le spuse: - De mergeti acolo aveti grija sa nu nimeriti din greseala la Barlogul Ursilor, sa ocoliti Valea Lupilor si Poiana ielelor. Coborati pe Valea Cerbilor si apucati poteca din stanga de la bradul singuratic ce se gaseste la capatul vaii si tineti mereu catre soare apune avand soarele in spate. Pornira in trap marunt, coborara in Valea Cerbilor si apucara pe poteca de care le spusese batranul mocan. Ea ii purta intr-o padure de fag apoi pe sub poala unei paduri de stejar si ii scoase catre seara la poiana mare, unde la marginea padurii se afla coliba batranei pe care Codrut o ajutase. De cum sosira, batrana se ivi in prag si cum a dadu cu ochii de fata se arunca la gatul ei si incepu sa planga.
- N-am crezut ca am sa te mai vad vreodata, Miorita mea, spuse printre lacrimi batrana.
- Mama, mama scumpa mea mama, zise la randul ei Mioara, unde-i tatuca? Atunci batrana le povesti cum dupa ce a disparut Mioara, auzind de la batrani ca probabil a fost furata de ielele padurii nadajduind ca intr-o zi o minune le va da fiica inapoi.
- Tatal tau, zise ea Mioarei nu a mai putut rezista. L-a mistuit dorul si s-a prapadit odata cu frigul ce s-a abatut asupra imparatiei.
L-am ingropat pe dambul acela de la poalele padurii. Apoi Mioara povesti mamei sale cum a fost furata de iele, adusa la muma padurii si cum aceasta a transformat-o in cerbul fermecat. Farmecele mumei padurii i-au schimbat infatisarea dar nu si caldura sufletului ei cu a carei rasuflare l-a aparat pe Codrut de suflarea rece a fiarei. Codrut luandu-i mainile si sarutandu-i dreapta spuse:
- Da-mi, voie sa cer mana fiicei tale si sa-ti spun si eu mama.
- Cu draga inima, caci tu ai salvat-o si ai desfacut vraja. Se adapostira peste noapte in coliba de sub poala padurii si a doua zi Mioara si Codrut spusera batranei: - Mama, aici nu mai are rost sa stai, te luam cu noi la palat. Si astfel pornita toti trei la drum. Dupa ce iesira din tinutul padurenilor, intalnira plugarii pe camp, care ii salutara cu bucurie. Sosind la palat dupa o entuziasta primire au si hotarat data nuntii.

Imparatul Barba Albastra si Imparateasa Mar Copt au trimis olacari in tinutul plugarilor, al padurenilor si al mocanilor invitandu-i la nunta. Si s-a pornit nunta mare, Codrut suna din clopotelul de aur si piticii verzi se si infiintara alergatori la mesele intinse si pline de bucate. Plugarii au adus paine, zarzavaturi si carne de vitel, padurenii carne de urs, caprioara, fazan si porc mistret, mocanii branza, urda, cas, unt, purcei de lapte. carnati de capra si carne de oaie. Piticii verzi adusera vinul vechi si bun, pe care acum il serveau fa mese. Codrut fluturand pana, invita sa le cante la nunta pasarile padurii. S-a incins o nunta mare ca-n povesti, ce a durat o saptamana. Imparatul Barba Albastra le dadu ca dar de nunta tinuturile padurenilor, al mocanilor si piticilor verzi. Padurenii le facura in dar o casa trainica si calduroasa din lemn de stejar mesterita de ei, cu camere spatioase si cerdac. Probabil si acuma traiesc acolo in tinutul padurenilor.